Primăria Comunei Bărbătești aduce la cunoștința cetățenilor că, marți, 14 octombrie 2025, se vor efectua analize medicale gratuite pentru persoanele din localitate. Recoltarea probelor va avea loc la Clubul Tineretului, vis-a-vis de primărie.
”Persoanele interesate sunt rugate să se prezinte la Clubul Tineretului în ziua recoltării, având asupra lor scrisoarea de trimitere de la medicul de familie și actul de identitate. Persoanele vârstnice și cele cu probleme medicale, care au medicul de familie pe raza localității Bărbătești, pot lua legătura direct cu asistentul medical comunitar al Primăriei Bărbătești pentru a fi sprijinite în obținerea biletului de trimitere. Pentru detalii și sprijin, sunați la 0785 451 373 (asistent medical comunitar). Este important ca persoanele care doresc să efectueze analizele să anunțe în prealabil asistentul medical comunitar la numărul afișat mai sus, pentru a fi trecute pe listă”, anunță Primăria Bărbătești.