UNTOLD ONE 2026 are loc în perioada 6-9 august

blank
[post-views]

UNTOLD deschide un nou capitol în evoluția festivalului odată cu ediția din 2026. Denumită UNTOLD ONE, aceasta va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Organizatorii au publicat și un video promo cu un fundal muzical ce ar putea indica marele headliner.

Potrivit organizatorilor, UNTOLD ONE 2026 va avea un lineup mai divers, ce va include mai multe genuri muzicale: EDM, House, Techno, Trap, Rap, Pop și Live Acts. La UNTOLD ONE fanii festivalului vor avea parte de povești imersive care îi vor purta în alte lumi, de superstaruri globale, cu show-uri unice create special pentru ediția de anul viitor. Nu vor lipsi nici legendele românești, care își vor împărtăși magia cu întreaga lume.

UNTOLD ONE nu este doar o ediție în plus, ci un nou început pentru comunitatea globală, care a făcut din Cluj-Napoca un fenomen. Timp de patru zile și patru nopți, fanii din toate colțurile lumii vor trăi cea mai intensă ediție de până acum și se vor bucura de experiențe de neuitat, create special pentru ei. În 2026, publicul va avea parte de premiere internaționale, show-uri unicat și producții vizuale impresionante, cu artificii, drone și lasere ce vor redefini spectaculosul.

Promo-ul publicat de organizatori ar putea să dezvăluie și un indiciu cu privire la unul dintre posibilii artiști din lineup. Pe fundal putem asculta piesa „Fix You”, de la Coldplay. Să fie trupa britanică marele headliner de anul viitor?

Din 2015 până azi, UNTOLD a crescut de la 240.000 de fani la peste 470.000, aducând pentru prima dată în România superstaruri precum Avicii, Imagine Dragons, Post Malone, Sam Smith, Robbie Williams, Lenny Kravitz, The Chainsmokers, Ellie Goulding, Bebe Rexha, J Balvin, Burna Boy, precum și cei mai mari DJ ai lumii: David Guetta, Swedish House Mafia, Martin Garrix, Kygo, Armin van Buuren, Marshmello, Tiësto, Hardwell, Alok, Fisher și mulți alții.

Articole similare:

Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bălești a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor...

[post-views]

De la recente critici ale președintelui României, până la solicitările ministrului Energiei și declaraţii ale conducerii OMV...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: