Compania Națională de Investiții trebuie să se ocupe de remedierea problemelor la blocurile ANL din cartierul Narciselor, spune primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.
Chiriașii semnalează, de trei ani, probleme grave de funcționare a centralelor termice și a instalațiilor aferente. Oamenii se plâng că primesc căldură cu porția din cauză că centralele termice sunt defecte și nimeni nu le repară.
Marcel Romanescu spune că firma din Craiova, care a construit blocurile, este cea care ar trebui să intervină să rezolve problema, pentru că n-a fost făcută recepția finală a lucrărilor.
Primăria Târgu-Jiu a refuzat să preia blocurile ANL din cartierul Narcise tocmai pentru că au apărut diverse probleme, în ultimii ani, din cauza modului în care au fost făcute lucrările.
Marcel Romanescu spune că poartă o corespondență cu CNI pe această temă și a primit răspuns că se vor face demersurile în vederea rezolvării problemelor apărute.