Sabotorii: Șantierele pentru pasajele subterane închid strada Unirii timp de un an. Dacă, în ultimii 30 de ani, construirea unor pasaje subterane în marile intersecții a fost doar un subiect de campanie, frumos desenat pe afișe electorale, iată că a venit, în sfârșit, timpul ca aceste proiecte să fie și puse în practică. Importanța lor este evidentă, însă, odată cu demararea lucrărilor, strada Unirii din Târgu Jiu va fi închisă circulației pentru o perioadă de un an. „Discutăm despre cele trei pasaje de la Piața Mare, de la magazinul Parângu și de la CNTV — pasaje pietonale subterane — și despre amenajarea sensurilor giratorii, atât pentru mijloacele de transport în comun, cât și pentru autoturismele cetățenilor. Va fi o perioadă destul de lungă, de cel puțin un an, care va însemna un disconfort semnificativ pentru cetățeni, dar situația impune acest lucru. Toate cele trei proiecte sunt realizate prin Programul Operațional Regional”, a declarat primarul Marcel Romanescu. Toate cele trei proiecte au fost aprobate și sunt finanțate din fonduri europene.
Gorjeanul: Oltenia, în pericol! Mii de locuri de muncă dispar peste trei luni, dacă restructurarea CEO nu este oprită. Senatorul din Dolj, Marian Vasile (AUR), l-a interpelat pe ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, privind situația blocului energetic nr. 7 al Sucursalei Electrocentrale Ișalnița – parte a Complexului Energetic Oltenia. Acesta cere explicații și cu privire la faptul că grupul energetic este scos din planul de funcționare, de asemenea, vorbește despre locurile de muncă ce vor dispărea dacă nu se iau măsuri urgente. Parlamentarul amintește câți bani a ,,înghițit” grupul retehnologizat și care, dacă acesta nu funcționează, este o pierdere uriașă în plus adusă comunității și statului. De altfel, toți salariații din județele Olteniei vor rămâne pe drumuri, dacă CE Oltenia își va opri funcționarea, așa cum prevedere planul de restructurare convenit de fostele guvernări.
Impact în Gorj: CE Oltenia a achiziționat certificatele de CO2 pentru energia produsă anul trecut. Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a finalizat, la această dată, achiziția certificatelor de CO₂ aferente producției de energie electrică din anul 2024, respectând obligațiile de conformare prin restituirea integrală a numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de CO₂ generate de producția de energie electrică în anul 2024. Complexul Energetic Oltenia s-a încadrat, în fiecare an, în termenul prevăzut de legislația europeană și națională în vigoare pentru restituirea întregii cantități de certificate de CO₂ corespunzătoare energiei produse.
Pandurul: Tensiuni în Consiliul Local Târgu Jiu pe tema contractării unui credit de 100 milioane de lei. Ședința Consiliului Local Târgu Jiu din 25 septembrie a fost marcată de discuții aprinse și schimburi de replici între reprezentanții administrației locale și consilierii din opoziție, pe tema unui proiect controversat privind contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 100 milioane de lei. Proiectul prevede contractarea unui împrumut bancar pentru finanțarea mai multor investiții în infrastructura municipiului, precum modernizarea și sistematizarea străzilor, extinderea iluminatului public, construirea a trei pasaje rutiere, continuarea lucrărilor la locuințele pentru tineri, amenajarea unei parcări supraetajate pe strada A.I. Cuza și reabilitarea Parcului Central. Consilierul local AUR, Eduard Lădaru, a propus un amendament de reducere a valorii creditului la 55 milioane lei, susținând că multe dintre obiectivele prevăzute pot fi realizate din fondurile proprii ale municipiului. „Consider că aceste lucruri se pot face din bugetul local și am motivat foarte clar în susținerea acestor amendamente că fondurile proprii ale municipiului Târgu Jiu sunt undeva la aproximativ 50 milioane de euro”, a declarat Lădaru în plenul ședinței.
Gorjonline: Pădurari din Gorj condamnați pentru furt de lemne, concediați din Romsilva.Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat, joi, că patru pădurari din cadrul Romsilva, condamnați definitiv pentru furt de lemne la Ocolul Silvic Cărbunești și Ocolul Silvic Motru, au fost concediați. Unii dintre aceștia au avut chiar două condamnări. „Cazul subliniază vulnerabilitatea sistemului silvic la corupție și complicități interne, dar și importanța aplicării consecvente a legii. Eliminarea angajaților cu condamnări penale este un pas esențial pentru restabilirea legalității și a încrederii publicului în administrarea pădurilor”, se arată în comunicatul Ministerului Mediului. Ministrul Diana Buzoianu a declarat că situația de la Ocolul Silvic Cărbunești este emblematică, întrucât angajați condamnați penal au rămas ani de zile în funcție, deși legea interzice acest lucru.

