Bătaia de joc a guvernanților privind CE Oltenia. Lider: ”Toată lumea ar trebui să oprească lucrul”

[post-views]

Tot Gorjul ar trebui să intre în grevă generală, în luna noiembrie, dacă nu va fi prelungită activitatea Complexului Energetic Oltenia, spune Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

”Toată lumea ar trebui să oprească lucrul și să-i lăsăm pe cei de la București să vadă că nu se poate fără energia pe cărbune” afirmă sindicalistul.

Munteanu consideră că este o bătaie de joc faptul că minerii și energeticienii sunt ținuți sub stres până în ultima clipă. În opinia sa, intrarea carierelor și grupurilor energetice în conservare, la 1 ianuarie 2026, este echivalentă cu închiderea CEO.

Munteanu mărturisește că are emoții privind negocierile pe care ministrul Energiei, Bogdan Ivan, le poartă cu Comisia Europeană.

Sindicalistul anunță că va trimită o adresă către Ministerul Energiei, prin care va cere demiterea șefilor SPV-urilor pe care trebuiau realizate grupurile pe gaze și parcurile fotovoltaice.

Bugetul Complexului Energetic Oltenia încă n-a fost aprobat. Alin Munteanu nici nu vrea să se gândească la faptul că ar putea prevedea concedieri colective.

Articole similare:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor...

[post-views]

Începând, de luni, 16 noiembrie 2026, circulația rutieră pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu va fi...

[post-views]

Aproape 81 de miliarde de lei datorează statului 48.882 de companii, potrivit unei centralizări realizate pe baza...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: