10:18 Drăguțești: Biciclist lovit de mașină

[post-views]

Un biciclist de 59 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, a fost lovit de o mașină, vineri dimineață, în comuna Drăguțești.

”La data de 19 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime, pe raza comunei Drăguțești. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în jurul orei 06:40, în timp ce un bărbat de 68 de ani, din comuna Drăguțești, conducea un autoturism, pe DN 66 Iași Gorj, din direcția Târgu Jiu către Rovinari, ar fi intrat în coliziune cu un biciclist, în vârstă de 59 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, determinând căderea acestuia” arată Poliția Gorj.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței, pentru acordarea de îngrijiri medicale, persoana vătămată fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar biciclistul nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate, ambii fiind conduși la spital, în vederea prelevării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare:

Ministrul Mediului Diana Buzoianu urcă de pe locul 7 pe locul 2 în topul vizibilităţii membrilor Guvernului...

[post-views]

Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la un protest împotriva creșterii taxelor și...

[post-views]

Președintele american Donald Trump a postat sâmbătă pentru prima dată pe rețelele de socializare, după publicarea ultimei...

[post-views]

Consiliul Politic Național al PSD se reunește, duminică, 1 februarie, la Vila Lac, pentru a stabili prioritățile...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: