Deputatul Mihai Weber laudă prezența ministrului Energiei, Bogdan Ivan, la Bruxelles, pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune, și lansează un apel. ”Este momentul să lăsăm la o parte toate răutățile și frustrările, să ne așezăm la masă” spune liderul PSD Gorj.
Weber își pune baza și în ministrul Economiei, deputatul USR Gorj Radu Miruță, că va face tot ce poate pentru Complexul Energetic Oltenia. Spune că acesta a susținut mereu activitatea companiei.
Weber lansează un apel către ceilalți factori de decizie să lase la o parte răutățile și frustrările și să facă împreună o echipă, pentru a realiza investiții importante pentru județ.
Liderul PSD Gorj consideră că traversăm o perioadă de incertitudine cum n-a mai fost, generată de măsurile de austeritate și amintește că în echipă s-au făcut lucruri importante pentru județ.
Mihai Weber mai spune că din răutăți nu câștigă nimeni, dar și că miză nu există, acum, în politică, pentru că a trecut campania electorală.