Liderul sindical Cosmin Bivolaru neagă informația că ar fi fost angajați în greva foamei, marți, la Minprest Rovinari.
”N-a fost nici măcar unul! Este o știre falsă care a fost răspândită de un fost salariat” afirmă Bivolaru.
Sindicalistul se referă la Constantin Vlădoiu, despre care spune că nu este lider sindical în unitate, același care ar fi anunțat că ar urma sute de concedieri colective de la Minprest.
Bivolaru avertizează că, dacă vor mai fi răspândite informații neadevărate, va sesiza organele abilitate.