Un sistem de alimentare cu apă și canalizare, realizat fără autorizație de gospodărire a apelor, a fost descoperit în comuna Aninoasa. A fost întocmit dosar penal.
”În urma Ordinului emis de Prefectul Județului Gorj, inspectorii (ABA Jiu) Apele Române Jiu au efectuat un control la o primărie din județ, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni. Verificările au confirmat existența unui sistem de alimentare cu apă și canalizare realizat fără autorizație de gospodărire a apelor. Pentru această faptă gravă a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Inspectorii Apele Române Jiu își îndeplinesc cu strictețe atribuțiile legale, iar instituțiile publice au obligația să ofere un exemplu de respectare a legislației, nu să o încalce”, a comunicat Apele Române Jiu.


