Contractele angajaților încadrați pe perioadă determinată, din Complexul Energetic Oltenia, ar putea avea o nouă prelungire, de la 1 octombrie. Există, însă, o temere legată de măsurile fiscale pregătite de guvern.
,,Nu vor fi dați afară, dimpotrivă, li se vor prelungi contractele de muncă, cu câte două- trei luni, poate chiar și până la sfârșitul acestui an. Doar dacă în pachetul 2 de măsuri fiscale pregătite de actualul guvern se va face referire la astfel de reduceri, atunci am avea o problemă. Dar nu se va renunța la aceștia. Posibil să fi fost vreo 4-5 cazuri când au plecat ei, dar în general, angajații au rămas pe aceleași locuri. Pe de altă parte, nu se impune absolut nicio disponibilizare de personal în acest an. Trebuie să avem primele semnale de la Comisia Europeană în legătură cu amânarea termenelor de închidere”, au declarat surse din companie pentru gorjeanul.ro.