Daniel Pavel pregătește o surpriză pentru telespectatori. Toamna aceasta, Pro TV lansează „Desafio”, un format de aventură original, iar prezentatorul a oferit primele detalii despre proiect chiar la petrecerea de aniversare a celor 30 de ani ai postului.
Deși show-ul este încă în plină etapă de casting, Daniel Pavel a vorbit deschis despre ce urmează să vadă publicul, dar și despre diferențele față de „Survivor”, emisiunea pe care o va înlocui.
„E o provocare, la 30 de ani de Pro TV cred că chiar a venit momentul ca acest format să intre în România. În piața mare a formatelor de aventură, de reality, de game show, acest format care e la origine columbian, îmbină foarte inteligent elemente atât din zona de luptă, de chin, de bătălie și de trecerea peste adversități, cu partea culturală, de inserție în locul în care te afli. Asta vom aduce în România: cultură și aventură!”, a spus prezentatorul pentru Click!.
Întrebat cum se va diferenția „Desafio” de „Survivor”, Daniel Pavel a punctat un aspect surprinzător: „În toate show-urile precedente era o disperare după hrană. Și aici va fi, dar nu în sensul acela. Vor mânca, se vor hrăni, se vor alimenta, dar în feluri diferite. Ceea ce câștigă la finalul unei zile de competiție e complet diferit de ce era până acum. Nu este doar o porție de mâncare, e și unde și cu cine mănânci.”
Formatul columbian va aduce împreună atât concurenți celebri, cât și oameni obișnuiți.
„Vor fi și vedete, și oameni obișnuiți”, a confirmat Daniel Pavel.
O altă schimbare majoră față de sezoanele trecute de reality: filmările nu vor mai avea loc în Republica Dominicană. „Nu! Schimbăm și continentul! Pot să spun doar… Asia!”, a dezvăluit prezentatorul.
Cât despre succesul acestui tip de producții, Daniel Pavel este convins că publicul român a îmbrățișat rapid show-urile de aventură pentru că oferă o formă de evadare.
„Prind foarte bine și la români pentru că este o evadare din realitate. Când au apărut ele în urmă cu 30 de ani, «escaping» era termenul folosit, adică ieșirea din rutina omului. Reality-ul are o continuă dezvoltare și în România aducem o nouă formă. Oamenii se raportează diferit în fața camerelor. Ușor, ușor, protagoniștii învață să se comporte natural, să fie asumați. Se fabrică vedete, unii chiar rezistă!”, a concluzionat Daniel Pavel.