În jurul a 20 de posturi ar trebui tăiate din organigrama Primăriei Târgu-Cărbunești, dacă se va face reforma propusă de premierul Ilie Bolojan, de tăiere cu 40-45% a posturilor din administrația publică.
Primarul PSD Dănuț Birău speră, însă, să nu se ajungă la astfel de măsuri.
Social-democrații au blocat discuțiile din coaliție pe tema reformei din administrație, susținând o reducere cu 25% a posturilor.
Dănuț Birău spune că la Serviciul de Evidență a Populației din Târgu-Cărbunești, care deservește circa 27.000 de locuitori nu doar din oraș ci și din alte localități, lucrează doar 4 persoane. Sunt, însă, servicii similare în județ, care deservesc doar 4-5000 de locuitori și care au 3 angajați. �
”Aceste tăieri trebuie făcute ținând cont de lucrurile specifice fiecare localități. (…) Orașul Târgu- Cărbunești își permite să susțină cheltuielile de personal și de funcționare din veniturile proprii și, atunci, când facem descentralizare dacă nu lăsăm fiecare localitate să-și gestioneze veniturile așa cum consideră de cuviință?” afirmă edilul. �