Gordon Ramsay, celebrul bucătar britanic, a dezvăluit, recent, că a fost diagnosticat cu cancer de piele. În vârstă de 58 de ani, acesta a împărtășit această informație într-o postare pe Instagram, alături de fotografii realizate după intervenția chirurgicală.
Gordon Ramsay a fost diagnosticat cu carcinom bazocelular, o formă comună de cancer de piele. El a exprimat recunoștință față de echipa medicală care l-a tratat: „Recunoscător și apreciativ pentru echipa incredibilă de la The Skin Associates și munca lor rapidă și reactivă în îndepărtarea acestui carcinom bazocelular, mulțumesc!”.
În fotografiile postate, se poate observa un bandaj mare pe profilul lateral al lui Ramsay, precum și o cicatrice lângă ureche, încă având fire de sutură.
Profitând de această experiență, Ramsay a transmis un mesaj important fanilor săi. El a scris: „Vă rog, nu uitați de crema de protecție solară în acest weekend, vă promit că nu e un lifting facial! Aș avea nevoie de o rambursare…”.
Postarea lui Ramsay a generat numeroase reacții de susținere din partea fanilor și a familiei sale. Fiica sa, Holly Ramsay, a comentat simplu: „Te iubesc, tată”. Acest diagnostic vine la scurt timp după un alt incident de sănătate.
În iunie 2024, Ramsay a suferit un accident grav de bicicletă în Connecticut, SUA. Atunci, el a transmis un mesaj similar de precauție: „Sincer, trebuie să purtați cască. Nu contează cât de scurtă e călătoria”.