09:20 Posibilii candidați la Primăria Capitalei

blank

Deocamdată nu a fost luată nicio decizie cu privire la momentul în care vor fi organizate alegeri pentru Primăria Capitalei, deși legea impunea un nou scrutin în 90 de zile de la vacantare. Sunt câțiva politicieni care și-au anunțat public intenția de a candida, iar în interiorul partidelor politice au loc discuții cu privire la acest subiect, relatează antena3.ro.

Fostul președinte al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că a discutat cu premierul Ilie Bolojan şi că, cel mai probabil, în noiembrie, locuitorii Capitalei vor fi chemați la urne. Cei din Partidul Social Democrat ar prefera, însă, să împingă alegerile până la începutul anului viitor. Liderii Coaliţiei spun că o decizie privind scrutinul va fi luată după ce Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament pentru pachetul doi de măsuri fiscal-bugetare.

Posibili candidați

Gabriela Firea, europarlamentar PSD şi fost primar al Capitalei în perioada 2016-2020, nu exclude o candidatură la Primărie. Asta deşi a pierdut în faţa lui Nicuşor Dan de două ori, în 2020 și 2024.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, este luat în calcul pentru o candidatură. A declarat, în urmă cu două zile, că aşteaptă o dată a alegerilor stabilită de guvern pentru a comunica pe subiect. Susţine că PNL are deja sondaje referitoare la Primăria Capitalei, şi că urmeză şi o discuţie cu USR.

Stelian Budjuveanu, fostul viceprimar PNL al Capitalei, în prezent primarul interimar, fiind deja în funcție reprezintă o altă variantă bună pentru PNL.

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor şi fost preşedinte USR, a anunţat deja că va candida şi că speră să aibă susţinerea Coaliţiei de guvernare. Are deja susţinerea preşedintelui României, Nicuşor Dan.

Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, a candidat și la alegerile trecute la Capitală. Este şi preşedinte PNL Bucureşti. Nu şi-a anunţat intenţia să candideze, dar a declarat că e nevoie de un candidat unic al Coaliţiei.

Ana Ciceală, fost consilier general al Municipiului București, a anunţat deja că va candida, fiind susţinută de partidele SENS şi URS.

Articole similare:

La protestul de miercuri, de la Târgu-Jiu, au fost prezenți și angajați ai Minprest Rovinari, societate în...

[post-views]

S-a cerut demisia premierului Ilie Bolojan, la protestul cu sute de salariați, din diferite sectoare de activitate,...

[post-views]

Doi cetățeni din Republica Serbia, de 35 respectiv 41 de ani, aflați pe un motociclu, au ajuns...

[post-views]

USR este copilul răsfățat al coaliției de guvernare, spune deputatul PSD Claudiu Manta. ”La cei de la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: