15:09 Lucrări finalizate la Casa de tip familial ”Primăverii”

blank

Au fost recepționate lucrările necesare pentru îndeplinirea standardelor minime de calitate la Casa de tip familial destinată protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități ”Primăverii” Târgu-Jiu, anunță, joi, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Gorj.

În vederea licențierii serviciului social Casa de tip familial destinată protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități ”Primăverii” Târgu-Jiu, a fost necesară efectuarea unor lucrări de amenajare pentru ca imobilul să corespundă în totalitate standardelor minime de calitate în domeniu. Astfel, în cursul zilei de astăzi, au fost recepționate ultimele lucrări, ce au constat în închiderea balcoanelor și a scării exterioare, toate acestea fiind necesare având în vedere faptul că beneficiarii acestui serviciu social vor fi copii și tineri cu nevoi speciale.

Toate aceste lucrări au fost posibile cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Gorj.

Capacitatea acestui serviciu social este de 10 beneficiari și corespunde din toate punctele de vedere tuturor cerințelor impuse de legislație, în acest sens obținându-se și autorizații necesare de la ISU Gorj, DSP Gorj, respectiv DSVSA Gorj. Totodată, a fost depusă documentația necesară în vederea licențierii serviciului, urmând ca odată cu obținerea acestei licențe de funcționare, acest serviciu social să devină efectiv funcțional.

”Copiii și tinerii, care vor fi găzduiți în cadrul casei de tip familial destinată protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități ”Primăverii” Târgu-Jiu, vor beneficia de servicii de cea mai bună calitate, într-un spațiu modern, dotat și utilat la cele mai înalte standarde, beneficiind totodată și de o curte generoasă, unde sunt plantate diverse flori, pomi fructiferi, precum și multe spații verzi. Scopul unui astfel de serviciu social este să le ofere copiilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Aici, copiii sunt învățați să prepare diverse produse alimentare, să administreze banii, să se descurce singur și să-și gestioneze propriile probleme de sănătate – abilități esențiale pentru viața de adult, toate acestea sub atenta supraveghere și îndrumare a personalului de specialitate (educatori, asistenți sociali, psihologi, medici). DGASPC Gorj își reafirmă angajamentul său de a sprijini serviciile oferite, asigurând resursele și condițiile necesare astfel încât beneficiarii serviciilor sociale să aibă o calitate a vieții cu adevărat bună” afirmă Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.

Articole similare:

Se lucrează la baza NATO din Rânca, unde vor fi pregătiți militari din statele aliate pentru luptă...

[post-views]

Șansa Partidului Național Liberal de a mai accede în Parlamentul României, în 2028, este nulă, este de...

[post-views]

Infrastructura Complexului Energetic Oltenia a fost și rămâne o mină de aur. O miză foarte mare au...

[post-views]

Leonida Belgher a ajuns șeful unui nou partid. Fostul consilier local de la Alimpești, fost vicepreședinte PMP...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: