Horia Brenciu a pus toată efervescența personalității sale într-o piesă nouă, intitulată „Funk în picioare”. Ca să fie petrecerea completă, îi are alături pe Andi Moisescu și Puya. Melodia are și un videoclip, în care artiștii numiți dau tonul la distracție.
„Puya dansează funk, Moisescu e la platane și eu mi-am început cariera în rap. Nu e o piesă normală. E „Funk în picioare””, spune Horia Brenciu.
Noua melodie este compusă de Horia Brenciu (muzică, text), Puya (muzică, text), Marius Văduva (muzică, text) și Andi Moisescu (text). Acest single marchează prima colaborare dintre Horia, Puya și Andi, fiind dovada clară că pasiunea pentru muzică poate duce la proiecte neașteptate.
„Cică avem vârsta potrivită să ne mai și jucăm”, a spus, la rândul său, Andi Moisescu, invitându-ne să urmărim primul său videoclip muzical.

