Un proiect privind reforma administrației publice vine cu noi reguli, care îi vizează pe șoferi și pe cei care au o datorie la administrația locală. Proiectul a fost publicat de Ministerul Dezvoltării.
Aceste propuneri fac parte din proiectul nr. 2 de măsuri fiscale venite de la guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Ce urmează? Executivul condus de premierul Ilie Bolojan va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii. În paralel, toate primăriile din țară trebuie să se înregistreze la Sistemul Național Electronic de Plată Online (în acest fel se ține evidența datoriilor). Măsura trebuie luată la 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Noul regulament prevede că șoferii rămân fără permis, dacă nu își plătesc amenzile. Termenul pentru plată e de 90 de zile. De asemenea, permisul auto poate fi restituit doar după ce șoferul va dovedi că a plătit toate datoriile la bugetul local.
Foarte important este că nu se ia în considerare motivul pentru care i-a fost suspendat permisul.
„Deținătorii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu pot conduce autovehicule, tractoare agricole/forestiere sau tramvaie pe drumurile publice dacă nu achită în termen de 90 de zile creanțele provenite din amenzi contravenționale”, se arată în document.
Șoferul, care nu a achitat amenzile, trebuie informat de autorități, în 15 zile, cu privire la obligația de a plăti. În paralel, șoferul e informat cu privire la momentul /data în care își va pierde dreptul de a șofa.
Important de precizat: permisul se restituie numai în condițiile în care șoferul și-a plătit toate datoriile la primărie, la bugetul local (indiferent de motivul pentru care permisul a fost suspendat): „La finalizarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru a intra în posesia permisului de conducere, titularul acestuia prezintă dovada achitării tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul”.
Ce se întâmplă cu amenzile neplătite?
Cuantumul amenzilor crește cu 30%, dacă nu sunt plătite de 3 luni. În 6 luni – dacă nu sunt plătite- se majorează, extra, cu 30%. La 3 ani, judecătoria din zona de care aparține șoferul are posibilitatea să:
- transferul la muncă în folosul comunității;
- amendă penală, cu termen de plată 60 de zile.
Scurtarea perioadei de suspendare a permisului
Perioada pentru care este suspendat permisul de conducere poate fi scurtată cu o treime, în cazul în care titularul prezintă dovada plătii amenzii aferente contravenției care a dus la suspendare.
„Această reducere se aprobă de către șeful poliției rutiere județene sau a municipiului București sau de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute. Vor fi oferite serviciile publice electronice, incluzând situația fiscală atât a vânzătorilor, cât și a cumpărătorilor, în vederea eliberării certificatelor de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local”, au scris guvernanții în proiect.