Proiectul de modernizare a drumurilor județene, care leagă localitățile Târgu-Jiu – Botorogi – Văcarea – Țîrculești – Țicleni, avansează, aflându-se la un stadiu de 30%, anunță, marți, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
”Modernizarea infrastructurii continuă: un nou proiect realizat cu sprijinul fondurilor europene pe DJ 663A și DJ 674A. Pas cu pas, schimbăm Gorjul! Un nou proiect de infrastructură finanțat din fonduri europene este în plină desfășurare. Stadiul fizic al lucrărilor – 30% (la data de 31.07.2025). Proiectul de modernizare a drumurilor județene care leagă localitățile Târgu-Jiu – Botorogi – Văcarea – Țîrculești – Țicleni avansează, în ciuda unor provocări generate de rețelele de utilități” transmite Cosmin Popescu.
Pe DJ 663A (lungime: 12,3 km) s-au realizat:
- lucrări de defrișare și pregătire a terenului;
- intervenții pe partea carosabilă (km 11+300 – km 11+700): straturi de fundație, balast stabilizat și asfalt (AB31.5);
- execuția unui podeț transversal la km 11+305.
Pe DJ 674A (lungime: 8,8 km) s-au executat:
- lucrări de terasamente și fundații (36%);
- strat de bază din AB31.5 și acostamente balastate;
- execuția a 5 podețe transversale și a unui podeț nou (P2 la km 19+287);
- lucrări pregătitoare la podurile situate la km 4+500 și km 4+670;
- aplicarea primelor straturi de asfalt pe mai multe tronsoane.
”Pe unele sectoare, lucrările sunt temporar întârziate din cauza problemelor apărute la rețeaua de apă, însă echipele tehnice lucrează pentru remedierea acestora cât mai rapid. Modernizarea acestor drumuri va facilita conexiunile rutiere în sudul județului, va reduce timpii de deplasare și va sprijini dezvoltarea economică și socială a comunităților din zonă” mai spune Popescu.