Meteorologii au emis, miercuri, un Cod galben de instabilitate atmosferică valabil în cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, precum și a zonei montane.
Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și izolat grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1-3 cm). Cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp, dar vor trece de 40 l/mp, pe arii restrânse.
Atenționarea Cod galben, care expiră la ora 21:00, vizează perioade cu instabilitate atmosferică pe alocuri și în Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei.
O atenționare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice și averse importante cantitativ vizează, până la orele serii, județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași.