Găman a testat 4 fotbaliști de 14 ani, în meciul din Bănie

[post-views]

Fotbaliștii CSM Târgu Jiu au disputat, sâmbătă, o nouă partidă de verificare, la Craiova, în fața echipei de tineret a CS Universitatea, care s-a impus cu 4-2. Formația lui Mario Găman a ratat un penalty, la scorul de 2-2. Adrian Cărămidaru și Ionuț Budilică au marcat în deplasarea de la Craiova.

Cele două echipe s-au confruntat pe Municipalul din Târgu Jiu și pe 27 iulie, tot într-un meci de pregătire, care s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Acum, gorjenii au întors vizita echipei din Bănie, într-un meci în care Mario Găman a folosit, din nou, o serie de juniori din propria pepinieră. Testul a fost unul util, chiar dacă juniorii gorjeni au pierdut confruntarea. 

CSM Târgu Jiu a început meciul de la Craiova cu următorul ”11”: Ionuț Buță – Alexandru Lăpădat, Ayan Dodescu, Alexandru Stăpan, Giuliano Ganțolea, Mario Lupulescu, Ionuț Budilică, Dragoș Blaj, Adrian Cărămidaru, Raul Iordache, Andrei Vintilescu.

Rezerve: Cristian Șocu, Fabian Oiță, Răzvan Vasiloiu, Mario Gureanu, Marian Gibă, David Bucă, Tudor Grecu, Gabriel Ilinca, Marian Dodescu, Cristian Cioc, Ianis Văcaru. 

Gazdele au început mai bine meciul și au reușit să înscrie două goluri. CSM Târgu Jiu a dominat finalul primei reprize și a reușit să reducă din diferență, prin golul lui Adrian Cărămidaru. Puțin a lipsit ca elevii lui Găman să înscrie și golul doi până la pauză, dar rămas 2-1 pentru craioveni.

CSM Târgu Jiu a început mai bine partea secundă și a reușit să egaleze. Ionuț Budilică a marcat pentru 2-2. Băieții lui Găman au vrut mai mult și au mărit presiunea la poarta craiovenilor. Gorjenii au ratat șansa de a trece în avantaj, după ce au irosit un penalty la scorul de 2-2. Final meciului le-a aparținut apoi gazdelor, care au marcat în două rânduri și au închis tabela la 4-2.

De remarcat faptul că, pe parcursul reprizei a doua, CSM Târgu Jiu a avut în teren 4 copii de 14 ani, de la grupa 2011.

Articole similare:

O avarie majoră în rețeaua de distribuție a energiei electrice a lăsat fără curent mai multe stațiuni...

[post-views]

Autoritățile locale din Cătunele refuză să cheltuie sume mari pentru petreceri cu artiști celebri, de ziua comunei....

[post-views]

Platforma Facebook a picat în cursul dimineții de duminică, în jurul orei 10:40. Utilizatorii din România raportează...

[post-views]

Un șofer băut a produs un accident, duminică, în cartierul Drăgoieni al municipiului Târgu Jiu. Din fericire,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: