07:24 Prețul energiei poate scădea cu 5-15% în cel mult un an și jumătate, susține Bogdan Ivan

[post-views]

O diminuare a pretului energiei în următorul an și jumătate este posibilă, consideră ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Consiliul Concurenței analizează modul de formare a prețului energiei din România și, potrivit ministrului Ivan, există posibilitatea ca, în maximum un an și jumătate, prețul să scadă cu procente cuprinse între 5% și 15%.

Ivan, admite că în România consumatorii plătesc pentru energie chiar și dublu comparativ cu cei din state vest-europene.

„În momentul de față, știm cu toții, ultimii cinci ani în care am avut acea liberalizare, în care modul de calcul al prețului energiei vândute pe piața OPCOM se raportează la cel mai mare preț. O să dau un exemplu, poate prea rudimentar, dar cam acolo a fost situația. Stăm la piață, vine cineva care vinde kilogramul de roșii cu 5 lei, altcineva cu 10 și vinde cineva cu 30 de lei. Toată raportarea e la 30 de lei. Iar consumatorul final, indiferent de la care dintre cei trei comercianți cumpără roșiile, a plătit 30 de lei pentru ele. În momentul de față am început niște discuții foarte aplicate cu specialiști din domeniul energiei, și din companiile de stat, și din privat. Pregătesc o poziție a României la nivelul Comisiei Europene, împreună cu alte state din Europa Centrală și de Est, membre ale Unii Europene care sunt aproximativ în această situație. Dacă ne uităm, e un coridor vertical al prețului lor energiei, foarte mare, poate chiar dublu comparativ cu vestul Europei. Și, atunci, avem nevoie de o resetare în modul în care discutăm, astăzi, despre prețul la care se achiziționează energia de către distribuitori și furnizori”, a afirmat Bogdan Ivan, sâmbătă, la Digi 24.

Ministrul a explicat că există trei componente care necesită modificări, pentru ca prețul energiei să fie redus. Una dintre acestea este legată de capacitățile de producție, Ivan promițând, în acest context, că „estimările făcute la modul foarte clar sunt că în următorul an și jumătate vom aduce în piață 1500 de megawați”, dar admițând, totodată că este „încă insuficient”.

A doua componentă este legată de pierderile din sistem.

„Pierderile, astăzi, pe rețelele de transport, distribuție sunt și până la 20%, în medie, în funcție de zona geografică a consumatorilor. Acolo am calculat împreună cu operatorii, avem un necesar de 9 miliarde de euro de investit în aceste rețele. Și trei, de a regla foarte transparent și corect piața pentru a evita situația în care pot să existe speculații și pentru a evita situația în care consumatorii finali să plătească energie care în practică vine de la același producător de energie, care vine pe piață la 400-450 de lei megawatt-ul oră de energie, dar care e posibil să ajungă la consumatorul final cu 700-800 de lei. Sunt niște mecanisme foarte complicate și foarte fine, cred că nu întâmplător sunt atât de complicate, dar, împreună cu ANRE și Consiliul Concurenței, am pornit deja o analiză foarte aplicată asupra modului de formare a prețului energiei din România și pe estimările pe care le-am proiectat, undeva între 5 și 15% într-un an și jumătate vom reduce prețul final la energie”, a adăugat Bogdan Ivan.

Ministrul a prezentat, recent, dezvoltarea masivă a producției de energie regenerabilă, modernizarea rețelelor de transport și distribuție și susținerea prosumatorilor și comunităților energetice ca fiind 3 măsuri concrete care vor reduce prețul energiei electrice în România, până la finalul lui 2026.

Articole similare:

ANSVSA informează consumatorii că Nestlé România, împreună cu retailerii Kaufland și Lidl, extinde rechemarea de la raft...

[post-views]

Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Gorj, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de...

[post-views]

Vicepremierul României, Radu Miruță, a participat, sâmbătă, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române de la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: