12:16 Mesajul conducerii SJU Târgu-Jiu, după decesul medicului Stăniloiu. ”A fost un profesionist exemplar”

[post-views]

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției Chirurgie Generală 2, personalul medical și ceilalți angajați ai unității sanitare transmit condoleanțe familiei și apropiaților doctorului Sorin Stăniloiu, care s-a stins din viață mult prea devreme.

”A fost un chirurg excepțional și un om deosebit și suntem cu toții profund îndurerați de pierderea dumnealui.

Domnul doctor Stăniloiu a făcut parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu mai bine de 23 de ani. După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Facultatea de Medicină și finalizarea stagiaturii și a rezidențiatului, doctorul Stăniloiu a revenit în orașul natal, unde a făcut cinste meseriei pe care a ales-o.

Medic primar în specialitatea chirurgie-ortopedie pediatrică, cu o vocație extraordinară pentru medicină, Dr Stăniloiu Sorin a fost salvatorul a zeci de mii de copii din județul Gorj, dar și din județele învecinate, fiind apreciat mereu pentru profesionalismul și excelenta sa pregătire medicală. Va rămâne mereu în amintirea pacienților și a familiilor lor.

A fost un profesionist exemplar, un mentor pentru colegii mai tineri, un medic respectat și un om de o noblețe sufletească rar întâlnită. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” transmite SJU Târgu-Jiu

Articole similare:

Doi bărbați din Novaci s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinși, sâmbătă seara, în...

[post-views]

Autoritățile pregătesc obiectivul de investiții de interes național ”Autostrada Dacilor”, care ar trebui realizată în decurs de...

[post-views]

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, Mihnea Costoiu, a tras un semnal de alarmă,...

[post-views]

Surse judiciare au declarat că anchetatorii DIICOT, care instrumentează dosarul „Azilelor groazei” din Bihor, ar fi pus...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: