Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că, la viitoarele alegeri locale, s-ar putea să nu mai candideze din partea Partidului Social Democrat (PSD), dacă, la congresul din toamnă, Sorin Grindeanu va fi ales în funcția de președinte, arătând că, în scenariul dat, fostul premier Marcel Ciolacu ar putea avea în continuare o influență puternică în partid.
În ultimele luni, primarul municipiului Buzău a criticat conducerea PSD, după ce a pierdut alegerile. Atât fostul premier Marcel Ciolacu, cât și actualul lider PSD, Sorin Grindeanu, au fost scoși vinovați de Constantin Toma, pentru rezultatele obținute, cele mai slabe din istoria formațiunii politice.
În situația în care, la congresul PSD din toamna acestui an, Sorin Grindeanu va fi ales președinte, edilul orașului Buzău ia în considerare să nu mai candideze la viitoarele alegeri locale din partea social-democraților.
”Mă văd în PSD dacă nu mă dau afară. Problema este că, în situația în care va ieși la congresul din toamnă, sper să se țină, domnul Sorin Grindeanu președinte, nu mă mai văd în PSD. Este vorba de ce a făcut și ce face actuala conducere, care este și vechea conducere. Patru rânduri de alegeri pierdute, suntem la 13% în sondaje, cel mai prost rezultat din istorie, în continuare chiar dacă este să mai propună ceva care ar putea să ajute la ieșirea țării din această zonă periculoasă, nu mai sunt credibili, nici în rândul pesediștilor, nici în rândul oamenilor care votau PSD. Nu renunț, nu plec eu. Vorbim de ce se va întâmpla înainte de 2028, voi rămâne primar, dacă mă dau afară, rămân primar pe lege, dacă aș pleca eu aș pierde mandatul, ori nu este cazul pentru că acest mandat mi l-au dat buzoienii pe rezultatul muncii și al echipei pe care am format-o în jurul meu, inclusiv cu membri ai PSD. Dacă mă dau afară ei, voi ieși și mâine din partid că nu ține de voința mea. Eu zic că aș putea merge în continuare ca independent, nu cred că este o problemă nici pentru mine, nici pentru buzoieni”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Constantin Toma.
Edilul a mai subliniat că alegerea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte PSD ar echivala cu o influență a lui Marcel Ciolacu în partid.
”Marcel Ciolacu are o influență puternică în continuare în partid, probabil că, dacă în toamnă, se va schimba conducerea partidului cu altă echipă, evident puterea lui Marcel va scădea în interiorul PSD. Dacă va ieși domnul Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu va avea în continuare o influență în PSD, bună, proastă, asta nu știu. Sunt mulți colegi valoroși, am văzut că au început să aibă activitate și Titus Corlățean și Robert Cazanciuc, sunt mulți oameni valoroși în partid, dar trebuie să iasă la bătaie, să spună lucrurilor pe nume. Lumea este nemulțumită în PSD, nemulțumiri legate de rezultatele proaste, inclusiv de această gaură de 30 miliarde de euro în care actuala conducere a PSD a decis să ne împrumutăm, uitați în ce situație suntem acum că trebuie să ne salvăm țara, să nu ajungem într-o situație proastă economic”, a mai precizat Constantin Toma.
Primarul orașului Buzău a criticat dur în ultima perioadă atât conducerea centrală a PSD, cât și pe cea a organizației județene.