Lider: Compania este moartă, se lucrează pe improvizații

[post-views]

Nicu Bunoaica este convins că și întâlnirea de miercuri dintre liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia și noul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a fost fără folos.

În opinia sa, toată lumea știe că CEO se va închide la 1 ianuarie 2026, așa cum România și-a asumat prin acte oficiale. Bunoaica discută cu mineri și energeticieni și vede că sunt disperați că vor rămâne fără locuri de muncă.  

”Compania nu mai poate să funcționeze, este moartă din cauza lipsei investițiilor. Pică utilajele, nu s-a pus o piuliță! Se lucrează pe improvizații, sar tobe, se rup covoare, oamenii lucrează în per extrem de mare” spune președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.

Bunoaica este convins că liderii marilor sindicate cunosc situația și au acceptat-o. Spune că, altfel, ar fi reacționat în vreun fel.

Nicu Bunoaica crede că Gorjul, un județ extrem de bogat în resurse, va ajunge unul sărac, pentru că nu vor fi locuri de muncă pentru oameni, iar tineretul va migra, din nou, masiv.

Articole similare:

Lucrările la cele două drumuri județene, modernizate cu bani europeni, sunt în grafic, a declarat, joi, Cosmin...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 27 august 2026. Invitat: Deputatul Claudiu Manta, vicepreședinte PSD Gorj

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: