13:13 Întâlniri polițiști-vârstnici la Gorj

Polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, în perioada 22-23 iulie, o serie de activități preventive în municipiul Târgu Jiu și în comuna Peștișani, la care au participat mai mulți vârstnici.

„În zilele de 22 și 23 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu un reprezentant al Serviciului de Ordine Publică și alături de reprezentanții Consiliului Județean al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice Gorj au desfășurat activități preventive în municipiul Târgu Jiu și în comuna Peștișani, la Bunicii Comunității. În cadrul întâlnirilor, polițiștii au purtat discuții deschise cu persoanele vârstnice, abordând teme de actualitate pentru prevenirea criminalității informatice, combaterea violenței domestice, precum și modalitățile de protejare a bunurilor personale. Activitățile au avut ca scop informarea și conștientizarea seniorilor cu privire la metodele de înșelăciune întâlnite în mediul online sau prin telefon, dar și promovarea unui comportament preventiv în fața potențialelor situații de risc. Vârstnicii prezenți la activități au primit materiale informative și au adresat întrebări legate de siguranța personală, dar și de drepturile pe care le au ca victime sau potențiale victime ale unor infracțiuni” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a făcut public, miercuri, pe site-ul propriu un...

CSM Târgu Jiu începe, în acest weekend, seria meciurilor de pregătire a sezonului 2025-2026 din Liga 3....

Consiliul Județean Gorj a achiziționat un nou lot de microbuze electrice școlare, care vor ajunge în 11...

Premierul Ilie Bolojan a semnat, miercuri, decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: