10:40 Bărbat de 58 de ani, bătut de nora de 19 ani

10:40
[post-views]

Polițiștii de la Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, luni, prin apelul 112 de un bărbat de 58 de ani, din comuna Bărbătești, cu privire la faptul că a fost agresat de nora sa.

”Cu ocazia intervenției la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17:30, aflându-se la adresa de domiciliu, o tânără de 19 ani, din comuna Baia de Fier, concubina fiului său, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit cu palma peste față. De asemenea, polițiștii au mai constatat că, pe fondul stării de nervozitate, tânăra ar fi spart, cu pumnul, geamul de la ușa dormitorului, sărind cioburi care l-au tăiat pe apelant în zona feței” informează Poliția Gorj.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit un risc iminent, dar persoana vătămată nu a dorit emiterea unui ordin de protecție, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței de judecată. Acesta nu a solicitat prezența unui echipaj al ambulanței, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Între cei doi nu au mai fost înregistrate sesizări privind conflicte anterioare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și distrugere.

Articole similare:

Este doliu la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari după decesul medicului radiolog Andreea Buzatu. „Colectivul Spitalului Orășenesc...

[post-views]

Profesorul Marius Stroie, membru al organizației județene a Uniunii Salvați România, a fost numit inspector școlar adjunct...

[post-views]

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marţi, că PNL este pregătit să treacă în opoziţie și nu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: