În România sunt adevărate „județe ale bugetarilor”, unități administrativ-teritoriale unde numărul angajaților la stat este la fel sau chiar mai mare decât al celor din privat. Tot în aceste județe numărul pensionarilor și al celor fără ocupație îl depășește cu mult pe cel al salariaților, arată adevarul.ro.
Într-o Românie cu un puternic deficit bugetar, cu o populație supusă unor măsuri draconice de redresare economică, există realități bizare, aproape greu de crezut. De exemplu, în țară există județe în care pensionarii depășesc cu mult numărul angajaților, statul este principalul angajator iar numărul celor care lucrează oficial nu depășește un sfert din populație. De obicei sunt printre cele mai sărace zone din România, dar și cele care vor resimți cel mai mult pachetele de austeritate ale Guvernului.
Unul dintre aceste județe este Botoșaniul, o unitate administrativ-teritorială situată la capătul de nord al României. Este o adevărată perlă a nordului, mai ales din punct de vedere al frumuseților naturii, a bogăției vestigiilor istorice dar și a valorii agricole extraordinare. La care se adaugă rezerve minerale deosebite, dar și rezerve consistente de apă. Cu toate acestea, Botoșaniul figurează drept unul dintre cele mai sărace județe din România cu probleme sociale și economice scoase în evidență de statistici halucinante. Conform datelor de la Direcția Județeană de Statistică mai puțin de un sfert din populația județului muncește cu forme legale.
În 2023, Gorjul, Hunedoara, Tulcea și Caraș-Severinul aveau cei mai mulți bugetari raportați la populație. Totodată, județe precum Teleormanul, Giurgiu sau Vasluiul înregistrează un număr mai mare de pensionari decât angajați și se confruntă, de asemenea, cu sărăcia și depopularea în mediul rural.
Aceste județe vor fi printre cele mai afectate de pachetele de măsuri de austeritate propuse de guvern. Și prin prisma faptului că populația deja cu probleme economice și sociale va încasa greu scumpirile provocate de creșterea TVA-ului. Nu mai vorbim de faptul că fiind „județe bugetare” măsurile administrative și plafonarea sporurilor vor afecta o bună parte a salariaților.