Armata are aproximativ 70.000 de cadre militare, cu 6.000 de angajați mai mult decât în ultimii ani. Numărul ideal ar fi undeva între 120.000-130.000, conform planurilor de apărare.
Intrarea mai multor oameni în sistem are loc ca urmare a măririi soldelor, informează Digi24.ro.
Salariile militarilor au crescut în ultimii ani și astfel mai multe persoane au fost tentate să urmeze cariera militară, chiar dacă, acum, există riscul unui conflict. Urmare a pachetului de austeritate, tăierile unor sporuri se aplică și în rândul militarilor, ceea ce ar putea estompa dorința tinerilor de a se angaja.
În acest moment, un militar începe cariera militară cu aproximativ 1.000 euro net.
În următoarea perioadă, armata se va îndrepta către tineri, pentru atragerea a 6.000-7.000 de rezerviști voluntari. Este vorba despre acel program prin care merg, fac două săptămâni de pregătire, apoi se întorc acasă și apoi mai merg regulat, o dată pe an, să mai facă o pregătire de o săptămână. Ceea ce vrea să facă armata este să se îndrepte către tineri. Este un proiect care momentan așteaptă toate avizele, în așa fel încât tinerii de 18-35 de ani să aibă o pregătire mai profundă.
Dacă, acum, un rezervist voluntar stă doar 2 săptămâni la pregătire, ceea ce s-a constatat că este insuficient, în cazul persoanelor tinere cuprinse în proiect, stagiile de pregătire se întind pe parcursul mai multor luni, probabil patru.
În cazul acestui proiect, salariile și veniturile automat sunt mai mari, pentru că, în cele patru luni de armată, rezervistul primește soldă, ca orice alt militar, peste care mai primești trei salarii medii brute. Ceea ce înseamnă că un tânăr, care merge să facă acest curs, poate să ajungă la aproximativ 7.000 lei lunar, ceea ce este tentant pentru mulți români, arată sursa citată.