10:21 În 2021, Transelectrica solicita decalarea termenelor din planul de restructurare a CE Oltenia. DOCUMENT

[post-views]

Printr-o adresă trimisă, în decembrie 2021, președintelui directoratului CE Oltenia de la acea vreme, Daniel Burlan, Transelectrica solicita decalarea termenelor de scoatere din funcțiune a grupurilor pe cărbune cu cel puțin un an. Răspunsul a fost formulat de Lăcrămioara Diaconu Pințea, membru al directoratului, care a transmis că menținerea acestor capacități poate fi posibilă ”doar prin identificarea unor soluții de finanțare a funcționării acestor capacități fără pierderi financiare, care să nu presupună un alt tip de ajutor de stat. Aceste soluții nu sunt la îndemâna CE Oltenia și ele trebuiesc identificate de dumneavoastră împreună cu Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței”.

”În aceste condiții considerăm oportună decalarea termenelor de scoatere din funcțiune a grupurilor energetice din cadrul CE Oltenia, propuse spre casare sau pentru intrarea în conservare, prin amânarea programului cu cel puțin un an, pentru a se îndeplini cerințele de adecvanță ale SEN. Mai mult, recomandăm reanalizarea deciziei de retragere definitivă din exploatare a TA 8 din CTE Ișalnița începând cu data de 01.07.2021 și păstrarea în exploatare a acestuia pentru o perioadă de cel puțin 18 luni” se arăta în adresa Transelectrica.

La finalul săptămânii trecute, fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, îl întreba pe actualul, Bogdan Ivan, dacă este adevărat că Transelectrica a transmis că România nu mai are nevoie de cărbune.

Articole similare:

PNL și-a recâștigat respectul de sine prin decizia după votarea moțiunii de cenzură și a ales drumul...

[post-views]

”Bolojan a căzut în sus. Este politicianul care se bucură de cea mai mare apreciere din partea...

[post-views]

”Bolojan habar nu are ce înseamnă instalație de stocare a energiei” afirmă Laurențiu Ciurel, fostul președinte al...

[post-views]

Virgil Popescu ar trebui să fie primul luat la întrebări privind distrugerea Complexului Energetic Oltenia, afirmă președintele...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: