09:38 Mesaj RO-Alert emis în Gorj

România se confruntă cu una dintre cele mai severe perioade de caniculă din ultimii ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod roșu de caniculă și val de căldură persistent, iar autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert de alertă extremă, avertizând populația cu privire la riscurile majore asociate acestui fenomen extrem.

Potrivit notificării oficiale transmise prin sistemul RO-Alert, valabilă pentru perioada 7 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, populația este îndemnată să evite deplasările, expunerea la soare și efortul fizic intens desfășurat în exterior. În plus, se recomandă apelarea serviciului de urgență 112 doar în cazuri reale de necesitate, pentru a evita suprasolicitarea sistemului medical de urgență.

„Evitați deplasările, expunerea la soare și efortul fizic intens desfășurat în exterior. Apelați serviciul de urgență 112 numai în caz de necesitate”, se arată în mesaj.

Conform ANM, temperaturile vor urca până la 41 de grade Celsius în mai multe județe din sudul, sud-estul și centrul țării, inclusiv în municipiul București, unde se înregistrează valori record. De asemenea, nopțile vor fi tropicale, cu minime de până la 24 de grade, ceea ce agravează disconfortul termic resimțit de populație.

Județele afectate de CODUL ROȘU în intervalul 7 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 10 sunt: Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și București.

În aceste zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășește pragul critic de 80 de unități, marcând un nivel foarte ridicat de disconfort termic, cu posibile efecte severe asupra sănătății.

Articole similare:

Drumarii fac lucrări de mentenanță la plase și bariere de protecție. ”Pe DN 66, Defileul Jiului, se...

Grupurile termocentralelor pe cărbune pot cădea în orice moment, atrage atenția Nicu Bunoaica, lider sindical în Complexul...

Municipiul Motru va avea, în premieră, transport public în comun, grație unui proiect european accesat de autoritățile...

După aproximativ 12 ani, locuitorii din cartierul Drăgoieni II au, începând de astăzi, apă potabilă. Aparegio Gorj,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: