07:12 Bengești-Ciocadia: Au udat 6000 de puieți, plantați de-a lungul Gilortului

[post-views]

Localnicii din comuna Bengești-Ciocadia au participat, luni, la o acțiune de udare a unor plantații realizate de-a lungul râului Gilort, puieții riscând să se usuce din cauza secetei, a informat purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate Gorj, Cristina Merfu.

Apelul la voluntariat a fost inițiat de ANMAP Gorj pentru că, din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei de precipitații din ultima lună, cei 6.000 de puieți, plantați anul trecut, riscau să se usuce.

Luni dimineața, la prima oră, aproximativ 30 de membri ai comunității locale, inclusiv câțiva angajați ai primăriei, au venit cu găleți, motopompe și chiar un bazin de apă și un tractor, pentru a da o mână de ajutor la udarea plantațiilor.

”Funcționarii primăriei au fost receptivi și s-au oferit să ajute. Au rămas în instituție o parte dintre angajați, în așa fel să nu fie afectată activitatea. Mă bucur mai ales că localnicii dau dovadă de spirit civic, că au înțeles că această acțiune este până la urmă în folosul comunității, adică al lor, că plantațiile pe care încercăm să le salvăm vor îmbunătăți mediul înconjurător pe care îl lăsăm copiilor și nepoților noștri”, a declarat primarul localității Bengești-Ciocadia, Victor Geogia.

Plantările din localitatea Bengești-Ciocadia au fost realizate în cadrul proiectului ”Fish for Life”, derulat de ANMAP Gorj, în parteneriat cu Universitatea București și Invisible Nature.

Plantările, realizate în apropierea albiei Gilortului, au ca scop refacerea conectivității pădurilor ripariene, acele șiruri de arbori care străjuiesc malurile râurilor. Au fost plantați aproape 6.000 de puieți (salcie albă, anin negru, plop negru/plop alb și frasin) pe mai multe suprafețe, ce totalizează peste trei hectare.

”În câțiva ani, aceste plantații vor deveni zăvoaie. Prin vegetația pe care o conțin, zăvoaiele constituie zonă de adăpost, hrănire și reproducere pentru numeroase specii de mamifere, păsări, amfibieni, insecte. Cu cât sunt mai întinse, cu atât ajung să formeze fâșii-tampon de-a lungul Gilortului, contribuind la protejarea malurilor împotriva eroziunii. Zăvoaiele mai au rolul de a proteja împotriva inundațiilor, distribuind apa mai lent spre zonele învecinate. Arborii de pe mal ajută la menținerea unei temperaturi constante a apei. Rădăcinile acestora care ajung în apă formează așa-zisele răgălii, zone foarte importante pentru refugiul peștilor în perioade cu viituri și care se constituie și ca habitate de odihnă, hrănire și reproducere”, a precizat managerul proiectului Fish for Life, Nicolae Calma.

Dacă lunile de vară vor fi lipsite de precipitații și cu temperaturi ridicate, organizatorii acestei acțiuni consideră că va fi nevoie de cel puțin 3 – 4 campanii de udare, la care speră să participe cât mai mulți voluntari.

Proiectul Fish for Life (Refacerea culoarelor de migrație și a habitatelor pentru speciile de pești reofili din râul Gilort – LIFE16 NAT/RO/000778) este cofinanțat de către Comisia Europeană prin programul LIFE+ Nature și este implementat în perioada 1 septembrie 2017 – 31 octombrie 2025.

Proiectul Fish for Life își propune refacerea conectivității râului Gilort, culoarelor de migrație și habitatelor pentru speciile de pești reofili (specii ce trăiesc în ape curgătoare) din râul Gilort. 

Articole similare:

USR nu abandonează guvernarea, afirmă, într-un interviu pentru Radio Infinit, ministrul Radu Miruță. ”Nu noi am adus...

[post-views]

Surpriză în mișcarea sindicală din Complexul Energetic Oltenia. Sindicatul Mine Energie Oltenia, cel mai mare din companie,...

[post-views]

Ministerul Energiei, condus de PSD, nu a pus pe masa guvernului nicio propunere privind Complexul Energetic Oltenia,...

[post-views]

O eventuală închidere definitivă a Termocentralei Turceni, până la finalul lunii august, ar însemna plecarea a aproape...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: