Gorjonline: Ultimul schimb! Moartea lui Alin Nica și tăcerea din Cariera Roșiuța! Morții nu vorbesc, dar colegii lor, da. Decesul lui Alin Nica, lăcătuș mecanic la Cariera Roșiuța, scoate la lumină o realitate cumplită din sistemul minier și energetic din Gorj: angajați puși să muncească în afara atribuțiilor lor, echipamente învechite și nesigure, lipsă de personal și practici abuzive tolerate în tăcere. Anchetele care se desfășoară acum, după cumplitul accident de muncă în urma căruia bărbatul de 44 de ani și-a pierdut viața, nu ar trebui să fie doar despre accidentul de muncă în sine, ci despre cauzele și împrejurările, în profunzimea lor, care au generat o astfel de dramă. Pentru că dincolo de acest accident de muncă, așa cum e încadrat de autorități, rămâne tragedia prin care trece familia, revolta, dar și teama minerilor care muncesc în condiții groaznice în carierele CEO, sau pe proprietățile celor cu funcții, după cum spun colegii lui Alin Nica.
Gorjeanul: Câți bani au pierdut șefii retrogradați ai CEO. În urma reorganizării, Sucursala Minieră a CEO a rămas cu mai puțini șefi. Au fost desființate zeci de posturi, iar cei care le ocupau au salarii mult mai mici. Astfel, au dispărut funcțiile de director adjunct tehnic și de producție, parte dintre cei care le ocupau fiind transferați în unitățile de carieră ca simpli ingineri șefi. ”La direcția minieră, din 87 de posturi, mai sunt 45, iar salariile au scăzut semnificativ. De exemplu, la doi foști directori adjuncți care au fost trecuți în posturile de ingineri șefi, le-a fost diminuat fiecăruia salariul cu 3.000 de lei. Ceilalți au pierdut între 1.000 și 1.500 de lei”, au declarat surse din companie. Schimbările nu se opresc aici. Complexul Energetic Oltenia pregătește o restructurare masivă a Unităților Miniere de Carieră, în perioada următoare. Se prefigurează o înjumătățire a numărului de UMC-uri, din cele patru existente, cel mai probabil vor rămâne doar două.
Pandurul: Adunări Generale ale Acționarilor, soluția pentru demiterea conducerilor incompatibile. CE Oltenia, pe listă. Guvernul pregătește un val de Adunări Generale ale Acționarilor (AGA) în marile companii energetice de stat pentru a înlătura conducerile considerate incompatibile, în special cele numite politic, fără criterii de profesionalism. Printre companiile vizate se află și Complexul Energetic Oltenia, aflat de luni bune în centrul controverselor legate de guvernanță și reforme întârziate. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că această mișcare este esențială pentru deblocarea fondurilor din PNRR și restabilirea încrederii Comisiei Europene în angajamentele asumate de România. CE Oltenia este una dintre companiile cu probleme semnalate recurent în spațiul public: conducerea a fost acuzată că a fost numită pe criterii politice, în urma unor proceduri trucate.
Impact în Gorj: Situația critică de la Săcelu, rezolvată de prefect. Prefectul județului, Șerban Predescu, a intervenit pentru deblocarea situației bugetare de la Primăria Săcelu. Timp de mai multe luni, localitatea s-a confruntat cu o situație de blocaj administrativ cauzată de neadoptarea bugetului local. Cauza principală a acestei situații a fost refuzul includerii unor arierate în proiectul de buget, dar și tensiuni generate de divergențe între conducerea executivă a primăriei și membrii consiliului local. În fața riscului real ca întreaga activitate administrativă a localității să fie grav afectată, Instituția Prefectului a intervenit ferm și decisiv pentru restabilirea legalității și a dialogului instituțional. Astfel, prefectul Șerban Predescu, însoțit de doi juriști din cadrul instituției, a participat la ședința Consiliului Local Săcelu, oferind sprijin legal și facilitând o discuție clarificatoare între părțile implicate.
Sabotorii: Profesorii din Gorj, în prag de revoltă: „Măsurile ministrului Daniel David sfidează legea și bunul-simț!”. Sindicaliștii din învățământul gorjean trag un semnal de alarmă puternic: politicile propuse de noul ministru al Educației, Daniel David, riscă să destabilizeze complet sistemul de învățământ și să distrugă demnitatea profesională a cadrelor didactice. Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj (USLI) acuză Ministerul Educației de măsuri hazardate, lipsite de consultare reală și profund dăunătoare pentru calitatea actului educațional. Una dintre cele mai contestate propuneri este creșterea normei de predare la 20 de ore pe săptămână, pe care profesorii o consideră o decizie arbitrară și complet ruptă de realitate.

