07:08 Sindicatele din educație, chemate la discuții la minister

07:08
[post-views]

Ministerul Educației le-a chemat la discuții pe cele trei sindicate reprezentative din educație, marți, potrivit unui comunicat de presă citat de EduPedu. Reacția vine în contextul în care profesorii din școli și universități au anunțat un protest pentru ziua de miercuri, 18 iunie, nemulțumiți că, la doi ani de la greva generală, politicienii încă nu și-au îndeplinit promisiunile față de ei. Sindicatele au criticat discuțiile despre creșterea normei didactice și eliminarea indemnizației de doctor.

Ministerul Educației i-a chemat pe reprezentanții celor trei sindicate „pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00″, potrivit unui comunicat de presă.

Reacția vine după ce în urmă cu o zi, cele trei sindicate Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ au transmis un comunicat în care au anunțat că, miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare  și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activităților desfășurate la locul de muncă, purtând un semn distinctiv (banderolă, ecuson etc.).

Articole similare:

Peste 400 de investiții, în valoare de peste 850 de milioane de euro, au fost realizate, în...

[post-views]

Vicepreşedintele USR Radu Miruţă a declarat că nimeni din partid nu intenționează să-l debarce pe Dominic Fritz...

[post-views]

Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News în perioada 1-29 noiembrie,...

[post-views]

Un bărbat, de 47 de ani, care acuza dureri în zona pieptului, în ultimele zile, a fost...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: