Smiley, Alex Velea și Connect-R și-au unit forțele și au pus la cale una dintre cele mai tari colaborări din industria muzicală românească. Au creat un întreg album muzical, din care au dezvăluit până acum piesele „Așa Ceva”, „Nu mă ierta” și melodia în discuție, „M-am Trezit Obosit”. Timp de un an, artiștii și-au propus să nu mai lanseze nicio piesă single, ci doar împreună, iar produsul final promite să facă furori.
"<<M-am Trezit Obosit>> este imnul tuturor românilor care înjură ceasul, atunci când somnul este mai dulce și trebuie să ne trezim. Parcă de-o viață ne dorim să mai dormim puțin. Toți ne trezim obosiți, de aceea, <<M-am trezit Obosit>> vine să ne îndulcească amarul trezirii de dimineață și o dedicăm celor care din varii motive se trezesc obosiți", a spus Connect-R.
Smiley a adăugat:
"A venit vara, vine vacanța aia mare și așa cum ea vine, se întâmplă cam des să plece și cheful de trezit devreme, de muncă, de acțiune. Nu-s puține diminețile în care te trezești de parcă n-ai dormit ori c-ai muncit prea mult, ori c-ai petrecut prea mult, ori că dă vecinul cu bormașina de la 7, ori că pur și simplu ai nevoie de o dimineață liberă în care să lenevești în pat, fără să faci nimic. Așa că, dacă tot suntem mulți pe strada asta, de ce să nu și cântăm despre asta, cât să trezim tot cartierul?!"
Accesări: 445