08:15 Fost șef: În 4 ani, se putea construi o echipă de specialiști la CE Oltenia

08:15

[post-views]

Complexul Energetic Oltenia a reîncadrat pensionari, inclusiv în posturi de șefi, invocând lipsa personalului. Ion Rușeț, fost consilier al directoratului, spune, însă, că, în 4 ani, de când a debutat planul de restructurare, puteau fi formați specialiști iar, din 2026, pensionarii nu mai pot fi menținuți în companie.

  • „După anul 2026 nu mai poate fi susținută, din punct de vedere managerial și instituțional, prezența pensionarilor în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Au trecut 4 ani în care nu s-au implementat măsuri eficiente pentru atragerea și formarea de personal calificat. A fost timp suficient pentru a identifica surse de recrutare, pentru a derula programe de formare profesională și pentru a consolida o bază de specialiști, fie din sursă internă, fie externă. În 4 ani se putea construi o echipă de specialiști, care să preia responsabilitățile celor aflați acum în prag de retragere. Nu putem invoca la nesfârșit lipsa de personal tânăr sau nevoia de experiență. Era timp suficient pentru a crea un cadru solid de pregătire profesională și pentru a face angajări care să reducă dependența de pensionari”, a declarat Rușeț, în presa locală.

Articole similare:

Gorjonline: Noi percheziții ar putea viza Complexul Energetic Oltenia. Anchetatorii continuă verificările în dosarul achizițiilor. Ancheta care...

[post-views]

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a vizitat, luni, în Turcia, o platformă industrială unde se produce,...

[post-views]

Au fost finalizate lucrările de reabilitare Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, iar unitatea de învățământ...

[post-views]

Atac dur la adresa lui Nicușor Dan din partea senatorului USR Cristian Ghinea, care îl cataloghează pe...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: