07:19 14.800 de familii vulnerabile din România vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR

07:19
[post-views]

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat, vineri, că a aprobat 28 de proiecte prin care 14.800 de familii vulnerabile din România vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei, pentru reabilitarea termică a locuinţei şi instalarea de panouri fotovoltaice, fiecare familie urmând a primi până la 20.200 euro.

”Veşti bune pentru 14.800 de familii vulnerabile din România! Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a aprobat 28 de proiecte prin care aceste gospodării vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei (300 milioane €)”, a transmis Ministerul Investiţiilor pe Facebook. 

Potrivit instituţiei, cu sprijinul acestor fonduri, fiecare familie va putea primi până la 20.200 euro pentru:

  • Reabilitarea termică a locuinţei;
  • Instalarea de panouri fotovoltaice (min. 3kW) pentru consum propriu;
  • Audit energetic şi expertiză tehnică Certificat de performanţă energetică.

„Cu aceste investiţii, ajutăm unele dintre cele mai vulnerabile gospodării din ţară să devină mai eficiente energetic şi mai independente”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

MInisterul precizează că urmează etapa de contractare, iar, în curând, vor începe lucrările. 

Articole similare:

În zona montană Rânca, pe DN 67C, între Novaci și Rânca, se acționează cu utilaje de deszăpezire...

[post-views]

Patru cutremure s-au produs în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un interval de câteva ore,...

[post-views]

Ministrul Muncii, Florin Manole, nu exclude menținerea alocațiilor pentru copii la nivelul actual, dar spune că nu...

[post-views]

USR și-a ales sâmbătă, la Timișoara, noul Birou Național, printre vicepreședinți fiind Radu Miruță, Diana Buzoianu și...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: