08:59 CJ anunță că heliportul va fi funcțional de luna viitoare

[post-views]

Autoritățile județene au anunțat un nou termen pentru punerea în funcțiune a  heliportului din Târgu Jiu. 

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Gorj, Marius Cuțitoiu, heliportul va deveni operațional în luna iulie, cel puțin pe timp de zi, conform pandurul.ro.

Intervenția elicopterului SMURD, care trebuia să preia un pacient în stare gravă, a fost întârziată, luni, din cauză că heliportul era închis cu lacătul. Ca să ajungă la ambulanță, pilotul a fost nevoit să mute elicopterul într-o parcare alăturată. Autoritățile locale spun că a fost o greșeală a pilotului, pentru că elicopterul SMURD trebuia să aterizeze pe un teren de la stadion.

Investiția la heliport a fost făcută ca urmare a unei finanțări obținute pe vremea fostului premier Victor Ponta, însă, fără balizaj. Au urmat ani de scandaluri politice, iar, într-un final, s-au alocat noi sume de bani, luminile care ar trebui să asigure funcționarea și pe timp de noapte au fost puse, dar platforma tot nu poate fi folosită.

Articole similare:

Municipiul Râmnicu Vâlcea va beneficia în continuare de apă caldă și căldură după închiderea centralei pe cărbune...

[post-views]

Începând de duminică, accesul la Fontana di Trevi costă 2 euro, o premieră pentru acest monument emblematic...

[post-views]

Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, a afirmat, sâmbătă, 31 ianuarie, că bugetul educației și cercetării pentru...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: