Vor voucherul de 3000 de lei. Lider: Pe noi ne interesează banii

Liderul sindical Jan Popescu insistă că angajații Complexului Energetic Oltenia își vor primi contravaloarea de 3000 de lei a voucherului de vacanță, prevăzută în contractul colectiv de muncă.

”Pe noi ne interesează banii, să nu pierdem nimic, să avem creșteri ale veniturilor” declară președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.

Prin ordonanța trenuleț, valoarea voucherului a fost redusă și la CEO la 1600 de lei, jumătate din sumă fiind susținută de fiecare angajat în parte. Sindicatele din companie vor, însă, să recupereze banii din CCM, chiar prin acordarea unui bonus.    

Jan Popescu mai spune că imediat ce bugetul Complexului Energetic Oltenia va fi aprobat la București, sindicatele și administrația se vor pune la aceeași masă, iar, în câteva zile, va fi semnat actul adițional la contractul colectiv de muncă, prin care vor fi prevăzute majorări salariale.  

Articole similare:

Pandurul: Guvernul a aprobat un ajutor de stat pentru CE Oltenia. Ce presupune. Guvernul României a aprobat...

Automobile Dacia SA lansează, în această lună, o nouă campanie de plecări voluntare pentru angajații din diferite...

Președintele Federației Naționale Mine Energiei, Dumitru Pîrvulescu, se teme că studiul de adecvanță al Transelectrica va veni...

Constructorul spaniol Duro Felguera și-a asumat să finalizeze centrala de la Iernut până la data de 19...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: