15:33 Virgil Popescu: Decarbonizare fără energie nucleară nu este posibilă

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, declară că decarbonizarea fără energie nucleară nu este posibilă, el precizând că a solicitat Comisiei Europene includerea unor obiective concrete de producţie şi a planurilor de implementare pentru energia nucleară în versiunea revizuită a Pactului pentru o Industrie Curată (Clean Industrial Deal).

”Decarbonizare fără energie nucleară nu este posibilă! Este un principiu în care cred cu tărie şi pe care îl susţin constant, inclusiv în calitatea mea de europarlamentar. Împreună cu mai mulţi colegi, din Parlamentul European, am solicitat Comisiei Europene includerea unor obiective concrete de producţie şi a planurilor de implementare pentru energia nucleară în versiunea revizuită a Pactului pentru o Industrie Curată (Clean Industrial Deal)”, spune Virgil Popescu pe Facebook.

El arată că recentele crize ”ne-au arătat cât de important este să diversificăm sursele de energie”.

”Mai mult, studii recente – precum cel realizat de Compass Lexecon în 2024 – demonstrează că o creştere a capacităţii nucleare europene de la 100 GW la 150 GW, până în 2050, ar putea reduce semnificativ costurile sistemului energetic şi ar accelera procesul de reducere a emisiilor”, subliniază europarlamentarul PNL.

Virgil Popescu mai arată că a susţinut, împreună cu colegii din Parlamentul European, un amendament care solicită acţiuni comune ale UE şi Regatului Unit pentru o cooperare mai strânsă în domeniul energiei nucleare – o sursă de electricitate cu emisii reduse de carbon, accesibilă şi esenţială pentru atingerea neutralităţii climatice şi menţinerea competitivităţii industriei europene.

”În calitate de fost ministru al Energiei, am iniţiat proiecte importante pentru dezvoltarea programului nuclear civil din România. Îmi doresc ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene să înţeleagă: energia nucleară este vitală pentru atingerea obiectivelor noastre de independenţă şi securitate energetică”, menţionează Popescu.

Articole similare:

Autoritatea Electorală Permanentă precizează, miercuri, că întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României s-a desfășurat ”într-un climat...

Consiliul Județean Gorj a lansat “Ghidul solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului județului Gorj alocate...

Se dă startul primei ediții a Festivalului de Teatru pentru Amatori „Plai Strămoșesc”. În perioada 23–25 mai...

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Gorj informează că procedura de achiziție publică, pentru delegarea serviciului...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: