09:53 Ultimul transport agabaritic pentru Mintia

Sâmbătă dimineața, va porni, din Nădlac, ultimul convoi agabaritic de mari dimensiuni cu destinația Termocentrala Mintia.

”Cu o masă totală de 753 tone, acest convoi este echivalentul a peste 500 de autoturisme obișnuite. Celelalte dimensiuni ale agabariticului sunt 118 metri lungime (aproximativ cât un teren de fotbal), 6 metri lățime și 5,4 metri înălțime. Sâmbătă, programul convoiului este de la Nădlac la Giarmata, coborâre prin nodul rutier spre DJ 691. Duminică va staționa. Luni și marți, convoiul va traversa podurile de la Conop, iar miercuri, va trece de podul de la Zam, pe Valea Mureșului, DN 7. Pentru a asigura trecerea în siguranță a celor 6 transporturi excepționale pe trei poduri, două din județul Arad și unul din județul Hunedoara, a fost montat și demontat de 18 ori sistemul de tip ”fly-over”, o soluție tehnică complexă ce permite susținerea greutăților extreme. Miercuri, 21 mai, va urca pe autostrada #A1 pe la nodul rutier Ilia, și va poposi la coborârea pe DN 68A, în zona Grind. Joi, 22 mai, generatorul transportat va ajunge la Termocentrala Mintia” transmite DRDP Timișoara.

Lucrările la centrala nouă pe gaze de la Mintia, care, cu cei 1.700 MW va fi, la finalizare, cea mai mare astfel de unitate din Europa, progresează rapid. Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se va produce anual aproximativ 12.159 GWh de energie electrică pe an, având o durată de viață proiectată de 30 de ani. Centrala ar urma să fie finalizată la sfârșitul anului viitor.

Articole similare:

Peste 315 mii de buletine de vot au ajuns, în Gorj, pentru cel de-al doilea tur al...

Se lucrează la noua mănăstire care va apărea în județul Gorj, cea din comuna Turburea. Lucrările la...

Victor Ponta va fi unul dintre principalii oameni politici din țară, va avea un rol determinant în...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: