Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, într-un interviu la Europa Liberă, că îl va vota pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale.
„Eu cred că ne-am câștigat un drept în acești ani, cu multe sacrificii, dreptul de a vota. Și sunt mulți oameni care, în turul I, au votat candidați care nu au intrat în turul 2. Și eu sunt în această situație. Mesajul meu către toți românii e să meargă să voteze și să voteze așa cum le dictează conștiința, gândindu-se că România e la o intersecție importantă și fiecare, prin votul pe care îl va da, va face istorie pentru România. Eu, analizând candidații care sunt în turul 2, îl voi vota pe Nicușor Dan președintele României”, a declarat Ilie Bolojan.
Accesări: 309