Un bărbat, de 47 de ani, a fost acroșat de o mașină, duminică, în parcarea unui centru comercial din Târgu-Jiu.
”La data de 11 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct de către personalul de serviciu din cadrul Secției U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, cu privire la faptul că, la unitatea medicală, s-a prezentat o persoană care a fost victima unui eveniment rutier. Polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că la aceeași dată, un bărbat, de 27 de ani, din Scoarța, în timp ce conducea un autoturism, în parcarea unui complex comercial din Târgu Jiu, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, acroșând cu partea din spate un bărbat, de 43 de ani, aflat pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat de conducătorul auto la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale” transmite IPJ Gorj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.