Guvernul Ungariei, Viktor Orban, a plafonat, printr-un act legislativ, adaosul comercial maxim pe care magazinele îl pot pune la zeci de produse de igienă, potrivit presei de la Budapesta. Măsura vine pe fondul deprecierii economice din Ungaria, sufocată de corupție, depopulare rapidă și de pierderea fondurilor europene.
Printre produsele vizate se numără scutecele de bebeluși, hârtia igienică, pasta de dinți, deodorantele și detergentul, arată g4media.ro.
Scopul declarat al guvernului este „de a reduce prețurile produselor din farmacii”, potrivit HVG.hu. Guvernul a luat decizia folosind puterile de urgență din timp de război. Magazinele, care încalcă reglementările, pot fi amendate cu sume cuprinse de zeci de mii de euro, iar afacerea poate fi închisă pentru o perioadă de la o zi la șase luni.
Toate acestea intră în vigoare între 19 mai și 31 august.
Analiști independenți citați de HVG arată că scopul real al deciziilor de plafonare este determinarea marilor lanțuri de magazine cu capital străin să plece din Ungaria, o piața tot mai puțin atractivă, astfel încât afacerile să fie preluate de membrii nomenclaturii lui Viktor Orban, așa-numitul Sistem de Cooperare Națională (NER). NER este format dintr-o grupare de oligarhi controlați de Orban și partidul Fidesz.
Alte decizii similare de plafonare au dus la penurie de produse în Ungaria, iar cetățenii maghiari își fac alimentarea cu mâncare și carburanți din țările vecine – România, Croația, Slovacia și Austria.
Exemple de produse cu adaosuri comerciale plafonate:
- Hârtie igienică
- Batiste de hârtie
- Folie de aluminiu
- Rolă de prosoape de hârtie
- Detergent lichid
- Detergent solid
- Detergent de vase
- Tablete pentru mașina de spălat vase
- Gel de duș
- Pastă de dinți
- Săpun lichid
- Șampon
- Săpun
- Periuță de dinți
- Gel dezinfectant pentru mâini
- Gel de ras
- Loțiune
- Deodorant roll-on
- Stick antiperspirant
- Deodorant
- Aparat de ras de unică folosință
- Cap de ras de rezervă
- Șervețel igienic
- Tampon igienic pentru femei
- Pudră de talc
- Scutece de unică folosință