09:30 Cauți un job? Anunț important

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă, AJOFM Gorj va organiza vineri, 23 mai 2025, începând cu ora 10.00, în Târgu-Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii ”Constantin Brâncuşi”, de pe str. Tineretului nr 1, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

”Pentru identificarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Gorj desfăşoară acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Reamintim că atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la AJOFM Gorj, cât şi angajatorii care au locuri de muncă disponibile pot beneficia de sprijin financiar oferit în condițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă” transmite instituția.

Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la această acţiune. Informaţii suplimentare se obţin la sediul AJOFM Gorj din str Lt. Col. D. Petrescu nr 1, Târgu Jiu, nr telefon 0253/211568.

Articole similare:

Maria Vasilescu, fost primar al comunei Țânțăreni timp de cinci mandate, din partea Partidului Social Democrat, s-a...

Polițiștii gorjeni au fost sesizați, luni, în jurul orei 13:00, cu privire la dispariția unei minore în...

Călin Georgescu a transmis, luni, primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, afirmând că...

Interviurile Infinit FM din data de 19 mai 2025. Invitați: Ion Fugaru și Nicolae Davițoiu(PMP) Accesări: 563

...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: