Decizia CSAT, de a declara ca proiect de siguranță națională finalizarea lucrărilor la hidrocentralele aflate în stadii avansate de construcție, ridică semne de întrebare, în opinia deputatului USR Gorj, Radu Miruță.
Acesta afirmă că, din ceea ce s-a comunicat public, nu reiese dacă în listă sunt incluse și hidrocentralele din aval de orașul Bumbești-Jiu.
”Este o slăbiciune pentru județul Gorj, dacă s-a luat decizia la nivel politic, ca acestea să nu fie prinse între cele 10 hidrocentrale din România (care urmează să fie finalizate n.r.)”, spune Miruță.
Radu Miruță declară că, la momentul stabilirii listei cu obiectivele ce ar putea fi finalizate, cele două hidrocentrale din zona Sadu nu au fost incluse. Parlamentarul USR reafirmă că realizarea acestor investiții ar fi și o măsură de siguranță împotriva inundațiilor, pentru municipiul Târgu Jiu și alte localități.
Liderul USR Gorj amintește că a propus de două ori continuarea investițiilor la cele două hidrocentrale de la Curtișoara și Valea Sadului, dar, de fiecare dată, au fost respingeri. Radu Miruță se declara sceptic în privința finalizării investițiilor, chiar și a celor din lista trecută prin CSAT.�