Revista presei locale

Gorjonline: O nouă formă a bugetului CE Oltenia urmează să fie trimisă Ministerului Energiei. Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia mai are de așteptat până să fie aprobat de Ministerul Energiei. Prima formă a acestuia care le-a fost prezentată liderilor de sindicat a fost respinsă de către ministerul de resort, conform unor surse. Acum, conducerea companiei energetice a realizat un nou buget care urmează să fie aprobat și de supraveghetorii producătorului de energie chiar în această săptămână. Abia apoi, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, își va da girul pentru BVC-ul CE Oltenia. Până atunci însă, negocierile dintre liderii de sindicat și conducerea CEO pentru creșterea veniturilor sunt sistate, cu toate că a fost programată o primă întrevedere în acest sens în data de 8 mai. Chiar și după aprobarea bugetului sunt șanse destul de mici ca minerii și energeticienii să primească creșteri substanțiale ale veniturilor, vânzările de energie ca și încasările companiei fiind destul de mici. În aceste condiții, acordarea voucherelor de vacanță la valoarea din trecut de 3.000 de lei pare imposibil de realizat chiar dacă vor exista negocieri pe această temă.

Sabotorii: Zece posturi scoase la concurs, la Spitalul Județean Târgu Jiu. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a scos la concurs zece posturi. Se caută asistenți debutanți, muncitori, un referent de specialitate, un bucătar și un magaziner.  Pentru toate posturile, perioada de depunere a dosarelor este 29 aprilie – 14 mai, ora 15. Cele zece posturi vor fi ocupate pe o perioadă nedeterminată. Detalii despre fiecare post scos la concurs, pot fi consultate pe site-ul unității medicale.

Impact în Gorj: Restricții de circulație pe două drumuri naționale din Gorj. Se fac lucrări de reparații. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță introducerea unor restricții de circulație pe Drumul National 67, în zona localității Scoarța, dar și pe DN 67 B. În perioada 28.04.2025–30.04.2025; 05.05.2025 – 09.05.2025, în urma avizului favorabil acordat de Inspectoratul de Politie Județean Gorj, Serviciul Rutier, se vor institui restricții de circulație pe următoarele drumuri naționale de pe raza județului Gorj:
– DN 67 pe zona localității Scoarța;
– DN 67B pe zona localităților: Scoarța – Pojogeni – Târgu Cărbunești – Cărbunești Sat. Lucrările se execută în baza „Acord-cadru nr. 764 din 28.03.2024, având ca obiect Lucrări de întreținere curentă – parte carosabilă, acostamente, benzi de urgenta și benzi de încadrare anul I-IV – D.R.D.P. Craiova –Lot 3 – S.D.N Tg.Jiu”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Gorjeanul:Trei medici sancționați după decesul tânărului de 16 ani. Trei medici de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au fost sancționați după ce un adolescent de 16 ani a murit de peritonită, fiind lăsat să aștepte prea mult timp pentru a fi operat. În urma cercetării disciplinare, au fost aplicate sancțiuni de reducere cu 10% a salariilor pe o perioadă de 3 luni și date avertismente atât medicului de urgență, cât și șefului Unității de Primiri Urgențe (UPU) și chirurgului de gardă.

Articole similare:

Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială, au precizat, miercuri, surse politice, citate de agerpres.ro....

Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), construiți de UMB, vor fi dați în...

Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian VIFOR din Buzău....

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: