Rezultate de excepție obținute de elevii gorjeni la Olimpiada Națională de Informatică

Șase elevi din județul Gorj au obținut rezultate deosebite la etapa națională a Olimpiadei de Informatică pentru liceu, desfășurată la Ploiești.

David-Ioan Sbora, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, pregătit de profesorul Eugen-Gheorghe Nodea, a obținut o mențiune acordată de Ministerul Educației și Cercetării, precum și medalia de argint.

Tudor-Mihai Lambu, elev în clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, a fost distins cu medalie de bronz, sub îndrumarea profesorilor Mihaela Runceanu și Eugenia Ohotă.

Catrinel Adriana Aniniș, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Spiru Haret”, pregătită de profesorul Flavius Boian, a obținut mențiune MEC și medalie de argint.

Au fost recompensați cu medalii de bronz elevii: Cristian Marius Floroiu (clasa a X-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”), pregătit de profesorii Gabriela Nodea și Eugen-Gheorghe Nodea; Gabriel Valentin Stanciu Țivlea (clasa a XI-a, Colegiul Național „Spiru Haret”), îndrumat de profesorul Flavius Boian și Dragoș Mihai Trîncă (clasa a XII-a, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”), coordonat de profesoara Mihaela Runceanu.

Articole similare:

AUR depune, în Parlament, moțiune de cenzură după ce guvernul, condus de Ilie Bolojan, și-a asumat răspunderea...

Președintele SUA, Donald Trump, a emis un ordin executiv prin care vor fi eliminate subvențiile către producția...

Masterchefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vin pe TV cu încă un format culinar –...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: