Revista presei locale

Gorjonline: Burduja a promis prime, legislația nu-l prea ajută. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu liderii de sindicat și conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru a discuta despre problemele pe care compania le întâmpină. La finalul întrevederii, sindicaliștii prezenți la discuții au anunțat că Burduja va ajunge în județul Gorj, astăzi, ocazie cu care se va discuta acordarea unei prime pentru mineri și energeticieni cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Anunțul a fost cel puțin unul dubios, mai ales că prima respectivă a fost deja inclusă în salariul de bază al angajaților, iar o nouă primă ar însemna practic dublarea respectivului bonus. Mai mult decât atât, ordonanța ”trenuleț” interzice acordarea unor astfel de bonusuri.

Sabotorii: Șomaj tehnic de Paște? Un nou zvon îngrijorător circulă printre salariații de la Complexul Energetic Oltenia. Aceștia se tem că vor fi trimiși în șomaj tehnic de Paște. Zvonul circulă de câteva zile și deocamdată a fost parțial dezmințit de liderul sindical Gabriel Căldărușe. Acesta a spus că exclude o astfel de posibilitate, în sensul că sindicatul pe care îl conduce nu ar fi de acord cu așa ceva. Complexul Energetic Oltenia tot caută soluții pentru a păstra toți salariații, având nevoie de ei, dar vânzările de energie sunt slabe. Salariații vor și majorări de salarii, vor prime de Paște, iar bani nu prea sunt. Șomajul tehnic ar însemna ca oamenii să fie plătiți cu 75% din salariu, iar banii ar fi recuperați de CE Oltenia de la stat.

Gorjeanul: Doi oameni din CE Oltenia, la exercițiul ce presupune o catastrofă în sistemul energetic național. Profesioniștii din Energie au verificat Sistemul Energetic Național, săptămâna trecută, în cazul unei căderi catastrofale. Exercițiul a presupus pornirea unui grup energetic având sursă de alimentare din Serbia. O operațiune similară a avut loc și în toamna anului trecut, după cum a declarat directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Marian Motocu. ,,Este a doua sesiune organizată de Transelectrica, după cea din toamnă, din octombrie, la centrala Lotru, care a avut aceeași temă – ca și când ar fi picat sistemul energetic – care s-a desfășurat în patru zile de comunicări, procedee și etape și moduri de acțiune într-o astfel de situație. Săptămâna trecută a fost un experiment similar, la grupul 6 de la Porțile de Fier. Din cadrul CEO, au participat doi dispeceri din termocentralele Rovinari și Turceni. Este vorba despre Dorin Frățilescu, de la Rovinari, și Marius Ionițoiu, de la Turceni. Băieții au fost încântați. Ei au nevoie să fie antrenați, instruiți pentru astfel de situații, ca toți ceilalți energeticieni”, a spus Motocu.

Pandurul: Gorjean eliberat din funcția de secretar de stat. Andrei Novac a fost eliberat din funcția de secretar de stat, potrivit unei decizii publicate recent în Monitorul Oficial. Decizia face parte dintr-o serie de revocări operate la nivel guvernamental, vizând mai mulți oficiali din aparatul executiv. Andrei Novac este originar din Târgu Jiu, județul Gorj, și are o carieră profesională îndelungată în instituții din guvern.  Tatăl său, Gheorghe Novac, este cunoscut în plan local, ocupând timp de mulți ani funcția de director al Direcției Silvice Gorj.

Impact în Gorj: Scandal într-o comună gorjeană pentru o școală gimnazială. Petiție pentru o școală din Aninoasa. Mai mulți părinți solicită autorităților să nu reducă activitatea școlară în unitatea din satul Costești, unde mai mulți micuți ar urma să studieze din toamnă. Cum satele Gorjului se depopulează de la un an la altul, în mai multe comune se merge pe comasarea școlilor. Și în cazul de față s-a aplicat această măsură, spre nemulțumirea părinților, care se văd nevoiți să își lase micuții în microbuzele școlare. Părinții acuză că un post de învățător de la Școala Aninoasa a fost mutat la școala din Groșerea, fără ca ei să fie consultați. Astfel, numărul celor care urmează să se înscrie la școală depășește cifra de școlarizare admisă, părinții fiind redirecționați spre altă unitate din comună.

Articole similare:

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, s-a adresat joi, la Bruxelles, unui jurnalist român care îi...

Fiul unui cunoscut medic chirurg din Gorj, Dan Dumitrelea, a murit în Anglia. Tânărul Robert Dumitrelea, de...

Primarul Cosmin Pigui spune că Partidul Social-Democrat trebuie “restartat” după turul 2 al prezidențialelor. “Ar trebui întinerită...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: