13:12 Prefectul de Gorj: Sprijin total pentru dezvoltarea zonei Rânca

[post-views]

Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a avut, joi, o întâlnire cu primarii comunelor Polovragi, Baia de Fier, orașului Novaci, reprezentanți ai Asociației Corneșul Mare și ai mai multor instituții pe tema identificării unor soluții pentru dezvoltarea zonei Rânca.

„În calitate de prefect al județului Gorj, am participat ieri, 10 aprilie, la o întâlnire de lucru extinsă, desfășurată pe parcursul a peste 4 ore, alături de reprezentanți ai Asociației Corneșul Mare Rânca, reprezentantul ADIS, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, directorul Secției de Drumuri Naționale Gorj, directorul adjunct al OCPI, reprezentantul Obștii Banca Gilortul Novaci, primarii comunelor Baia de Fier și Polovragi, reprezentantul primăriei Novaci, precum și agenți economici activi în zonă.

Tema centrală a discuției, abordată și în urmă cu două săptămâni, la precedenta întâlnire de la Rânca, a fost posibilitatea dezvoltării turistice a stațiunii, în strânsă legătură cu oportunitatea constituirii unei Organizații de Management al Destinației (OMD).

În cadrul întâlnirii au fost prezentate condițiile legale și pașii concreți pentru înființarea unui OMD funcțional, în conformitate cu noile reglementări naționale, dar și avantajele constituirii acesteia: accesarea fondurilor europene și guvernamentale destinate turismului (condiționată, începând cu 2026, de apartenența la un OMD), dezvoltarea parteneriatului public-privat, în beneficiul comunității și al operatorilor locali, creșterea calității serviciilor turistice și diversificarea ofertei, pe baza unei strategii comune.

Alte subiecte importante dezbătute au privit gestionarea câinilor fără stăpân în zona turistică Rânca, cadastrarea completă a terenurilor și construcțiilor din stațiune, cât și posibilitatea redeschiderii Transalpinei pentru sezonul primăvară-vară, în funcție de condițiile meteorologice.

Am reiterat, cu această ocazie, că Instituția Prefectului – Județul Gorj se implică activ în facilitarea dialogului între instituțiile publice și mediul privat și va sprijini cu toată deschiderea toate demersurile menite să transforme Rânca într-o destinație turistică de referință la nivel național. Viitorul turismului în Rânca depinde de voință, colaborare și profesionalism” a transmis Șerban Predescu.

blank
blank

Articole similare:

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, dar și furnizorul cu cea mai bună...

[post-views]

Primarul liberal al comunei Ciuperceni, Claudiu Dragotă, își prezintă realizările, pe pagina de socializare, la împlinirea unui...

[post-views]

George Clooney, aflat la avanpremiera filmului „Jay Kelly”, a răspuns la întrebările revistei americane Variety şi a...

[post-views]

Echipa de baschet masculin U18 a CSM Târgu Jiu a pierdut, duminică, partida disputată pe teren propriu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: