Gorjonline: Burduja le-a transmis liderilor de sindicat când poate sta de vorbă cu ei. Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor întâlni cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru a discuta problemele angajaților. Întrevederea a fost stabilită pentru data de 11 aprilie, la ora 09.00. Cele două părți vor discuta despre problemele întâmpinate de mineri și energeticieni, mai exact, despre celebra ordonanță ”trenuleț” care le aduce dezavantaje financiare. O altă temă abordată se referă la negocierile cu Comisia Europeană despre decalarea termenelor de închidere prevăzute în planul de restructurare. La întrevederea cu Sebastian Burduja vor participa liderii de sindicat care fac parte din organizațiile care au reprezentativitate la nivelul Complexului Energetic Oltenia.
Sabotorii: A fost aleasă firma care rescrie programul de restructurare a CE Oltenia. Complexul Energetic Oltenia a semnat un contract cu firma de consultanță KPMG TAX SRL pentru modificarea planului de restructurare. Valoarea contractului este de 1.931.000 lei. KPMG TAX SRL, cu peste 150 de angajați, se prezintă ca lider în domeniul contabilității, auditului financiar și consultanței fiscale. Conform anunțului publicat pe portalul de licitații, serviciile oferite de KPMG se referă la modificarea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, aprobat de Comisia Europeană prin Decizia CE(2022)553 final din 26 ianuarie 2022. Scopul demersului este obținerea aprobării Comisiei Europene pentru prelungirea și modificarea planului, precum și asistență pe parcursul discuțiilor cu autoritățile române, Consiliul Concurenței și Comisia Europeană, pentru a obține o nouă decizie.
Gorjeanul: Șefii CEO și ALRO sunt tot la stadiul hârtiilor. N-au găsit constructori pentru grupul pe gaz de la Ișalnița. Pentru că, anul trecut, nu a existat nicio ofertă pentru construcția noii centrale de 850 MW, pe gaze, de la Ișalnița, ce se presupune că va înlocui grupul pe cărbune, va fi reluată procedura de licitație. Termenul de finalizare a grupului de gaz a fost prelungit până în 2027. Cel inițial era 2026, dar cum nu s-a făcut nimic din investițiile puse pe hârtie, în 2021, în planul de restructurare a CE Oltenia, ar fi o mirare ca acest grup energetic să fie gata peste doi ani. Centrala pe gaze de la Ișalnița urmează să fie dezvoltată de firma CCGT Power Işalniţa S.A., societate în care producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din țară, deţine o participare de 40,1%, diferenţa de 59,9% fiind deţinută de Complexul Energetic Oltenia. Așa că, rămânând tot la stadiul hârtiilor, societatea mixtă în care sunt acționari CEO și Alro Slatina așteaptă ofertanți, iar prețul contractului este mai mare acum, de 750 de milioane de euro, de la aproximativ 560 de milioane de euro cât era inițial.
Impact în Gorj: Aerul este calitativ la Motru, potrivit raportului Agenției de Protecția Mediului Gorj. Agenția de Protecția Mediului Gorj a realizat în teren, la Motru, măsurători ale calității aerului, în perioada 17-23 martie. S-a verificat existența în atmosferă a dioxidului de sulf, dioxidului de azot, a hidrogenului sulfurat, a amoniacului, a benzenului, a toluenului și chiar a unor particule de suspensie. Rezultatul verificării APM a fost unul neașteptat de bun. Asta nu oprește însă, persoane din municipiu sa reclame în continuarea poluarea orașului, săgețile fiind trimise chiar spre UATAA Motru, unde a fost chemată, miercuri, Garda de Mediu. Autolaboratorul specializat în monitorizarea calității aerului a fost amplasat într-o zona centrală a municipiului, aglomerată, din data de 17 martie. Timp de șapte zile, non-stop, a măsurat mai mulți parametri ai aerului.